Recuperare Baile Felix

Spital Baile Felix

Am ajuns si eu anul acesta pentru prima data… nu prin bilet gratuit… ci printr-un bilet cumparat. Am stat la un hotel (si nu spun la ce hotel pentru ca mi-a lasat un gust amar, oferta de piata nu se compara cu ce conditii se ofera in realitate) aproape si am mers ambulatoriu in spital.

Spitalul de Recuperare din Baile Felix are o baza de tratament moderna, care pune la dispozitie urmatoarele proceduri: kinetoterapie, masaj, electroterapie, magnetoterapie, hidrokinetoterapie, hidroterapie, parafina.
O foarte scurta descriere a spitalului: o cladire cu 3 etaje, subsol (bazin acoperit) + bazin in aer liber. Apartamentele pacientilor sunt impartite in 2 camere + baie proprie. In fiecare camera exista 2 paturi conditii normale, paturi adaptate, la baie poti intra, aparatura moderna in salile de recuperare.

Convingerea mea este ca in recuperarea noastra rolul cel mai important il joaca kinetoterapeutul. Un kinetoterapeut „capabil” este in stare sa produca minuni, si nu folosesc cuvinte mari. In Felix am gasit, fara sa exagerez, probabil cei mai buni kinetoterapeuti din tara si credeti-ma ca in 3 ani am avut parte de tot felul de experiente. Sunt sigura ca exista centre / spitale care sunt mai moderne, arata bine in poze, au aparatura moderna care lucreaza in locul tau (kinetoterapie pasiva, care are si ea rolul ei) dar ca sa te recuperezi, sa ai rezultate, este nevoie de kinetoterapie activa cu kinetoterapeuti care isi cunosc meseria. In materie de kinetoterapeuti, am termeni de comparatie si credetzi-ma, foarte multi habar nu au de meseria lor. Pentru ca exista o diferenta uriasa intre un „profesor de fitness” si un kinetoterapeut care este devotat meseriei.

Aici se fac proceduri: hidrokinetoterapia, masaj, electroterapie (interferential, reeducarea vezicii, stimulari , tens, ultrasunete) psihoterapie, terapie ocupationala, bai galvanice, dusuri subacvatice, Metoda Vojta. Nu merg la recuperare doar sa imi pierd timpul degeaba sau sa ocup un loc pentru ca nu am ce sa fac acasa, sau pentru socializare. Si cand spun ca aici se fac proceduri… nu spun asa doar formal. Aici am facut tot felul de exercitii noi, se lucreaza pe grupe de muschi. O zi de recuperare la mine incepea la 7 dimineata in bazin la hidroterapie pentru o ora, faceam exercitii in apa… ma baltaceam ca o rata apa fiind calda la 36 grade, pe urma la 8 mergeam in sala de kinetoterapie . Lucram la saltea impreuna cu kineta o ora, tragea de mine pana ma lasa lata, pe urma verticalizare, bicicleta, electrice… si uite asa seara eram o lamaie stoarsa..

Despre kinetoterapeuta (Dr Brichitta) desi e foarte tanara, are darul asta de „a fi” in meserie. Nu am mai intalnit ca ea pe nimeni, devotata are rabdare si e daruita in ceea ce face, nu tipa, are acel ceva de a atrage pacientii.

La anul sunt programata la sfarsitul lui mai pentru internare… dar sper sa stau mai mult pe acolo.

Bookmark and Share
Acest articol a fost publicat în Recuperare, Speranta. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Recuperare Baile Felix

  1. tv online spune:

    Chiar interesant. Cea ce am vazut pe website-ul tau despre Recuperare Baile Felix | Speranta 2007 m-a impresionat. Te felicit pentru dezvoltarea http://www.speranta2007.ro, care e un site care trebuie distribuita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *